Decizie la Camera Deputaţilor: 2026, declarat Anul „Iancu de Hunedoara, apărător al creştinismului”[2025-12-23]de basilica.roComisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a avizat pozitiv proiectul de lege care instituie 2026 drept Anul „Iancu de Hunedoara, apărător al creştinismului, echilibru şi toleranţă între seminţiile Europei”. Proiectul a fost avizat cu unanimitate de voturi şi este propus în contextul în care anul viitor se împlinesc 570 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara, informează Agerpres. Proiectul urmează să intre în discuţiile plenului Camerei şi toate partidele şi-au anunţat sprijinul pentru adoptarea actului normativ. Iniţiat de doi deputaţi de Hunedoara, proiectul de act normativ a fost adoptat de către Senat, în şedinţa din 2 decembrie. Potrivit acestuia, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări de comemorare şi celebrare a personalităţii lui Iancu de Hunedoara, inclusiv evenimente culturale, educaţionale şi ştiinţifice, precum şi activităţi de promovare a imaginii sale şi a patrimoniului cultural-istoric asociat. 2026 a mai fost declarat, prin lege, drept „Anul Constantin Brâncuşi” în România, pentru a celebra 150 de ani de la naşterea sculptorului gorjean. „Atlet al lui Hristos” Iancu de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante figuri ale Europei Centrale şi de Est din secolul al XV-lea. S-a născut în jurul anului 1407, într-o familie de mici nobili români, şi a reuşit să se afirme prin talent militar şi abilitate politică. A urcat treptat în ierarhie, devenind voievod al Transilvaniei şi unul dintre cei mai respectaţi conducători ai vremii. Viaţa sa a fost strâns legată de lupta împotriva Imperiului Otoman, care ameninţa constant Europa. Iancu de Hunedoara s-a remarcat prin numeroase campanii militare, organizate cu disciplină şi strategie, reuşind să obţină victorii importante. Cea mai cunoscută izbândă este apărarea Belgradului din 1456, când armata sa a oprit înaintarea otomană şi a salvat oraşul de la cucerire. Pentru luptele sale în apărarea creştinătăţii, Iancu de Hunedoara a fost numit „Atlet al lui Hristos” sau „Lumina lumii”. A murit în 11 august 1456, la scurt timp după victoria de la Belgrad, lăsând în urmă o moştenire creştină şi o istorie măreaţă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 123, Ultimul acces: 2026-10-15 13:16:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1